Fericire gratis – Mai presus de toate, SOARE!

Cum locuim într-o țară cu climă temperată, soarele nu ne este străin, ne este chiar rudă, iar absența lui nu ne îngrijorează într-atât încât să ne îndoim de revenirea lui. Majoritatea zilelor le petrecem unul în compania celuilalt, fără să ne formalizăm cu saluturi politicoase. Noi ne vedem de ziua noastră, iar el face practic același lucru, trimițând de la înălțime câte o rază pentru fiecare. Ni se pare firesc să-l știm deasupra capului și grijilor noastre, la fel cum probabil și el se știe util prin însăși prezența lui. Orice organism viu își îndreaptă mulțumirile către el prin simpla lor naștere și dezvoltare, iar noi, oamenii, îi asimilăm energia și căldura căt să ne ajungă și în zilele când decide să se ascundă după plapuma norilor.

Această colaborare am găsit-o de la sine înțeleasă până în urmă cu vreo două săptămâni, când am experimentat clima britanică, a cărei descriere începe în orice context cu prezența și persistența ploii și lipsa soarelui. Mă aflam în Edinborough, învelită strâns într-o atmosfera rece și lipicioasă, de parcă ar fi fost o pelerină de ploaie purtată pe dos – cu partea udă în interior. Ploaia și ceața nu păreau a fi două fenomene distincte și exterioare mie, ci unul mai complex care mi se strecura pe sub, pe după și prin piele, ca un al doilea al doilea sistem respirator, pe care clima îl punea în mișcare, plămânii mei fiindu-i cu totul nenecesari.

7623661_sunny-days-2014-copyright

Mai mult decât să observ orașul și să-i descopar renumitul farmec scoțian, am fost preocupată să mă mențin compactă, întrucât vântul îmi pretindea părul, ceața îmi sporea dioptriile, iar ploaia îmi dizolva încet statura într-un permanent flux de apă ce-mi inunda încălțările. A fost o provocare climaterică să îmi pot ignora permanentul disconfort fizic și una supraomenească să văd dincolo de haina sumbră a vremii ce mi-a urâțit până la grotesc orașul unui vis acum neînțeles.

Putea fi orice oraș din lume pe care să nu-l fi văzut până atunci și n-aș fi simțit nicio bucurie să îi străbat străzile și să îi cunosc istoria dacă atmosfera cu care mă primea era atât de Negativă. Entuziasmul de a cunoaște ceva nou mi-era zburlit, cu fruntea încrețită de dezamăgire, cu ochii închiși în refuzul de a vedea și înregistra zilele ude, orașul negru și cerul fără pic de strop de soare.  Un lucru mi-a devenit foarte clar: dacă aș locui acolo, cu certitudine pub-ul mi-ar fi o a doua casă, iar alcoolul hrană pentru trup și suflet…

Revenind cu picioarele goale în iarbă, capul în nori pufoși de primavară românească și cu ochelari de soare pe nas, am decis să îmi arăt recunoștința față de fiecare zi însorită în care spirirul meu are libertatea să zburde. Experiența încruntată a insulei britanice mi-a deschis ochii către binecuvântarea soarelui și am realizat astfel cât sunt de norocoasă. Dacă pentru englezi o zi însorită este motiv de sărbătoare și conversație, pentru mine este felul în care aleg să îmi trezesc și adorm zilele.

Sursa foto: Dima Dmitriev

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *