Feminitate şi şuetă

A fi norocoasă intră în CV-ul meu uman, chiar dacă uneori am impresia că alerg după noroc vânturând un lasou ameninţător în urma lui şi adeseori capturându-l cu forţa. Deseori când soarta face casă bună cu mine mă întreb dacă am fost într-adevăr norocoasă sau doar perseverentă.

Aleg întotdeauna să mă consider norocoasă, pentru că, în urmă cu 35 de ani, tatăl meu m-a binecuvântat cu această urare şi, de fiecare dată când norocul mă priveşte drept în ochi, îmi amintesc de rândurile pe care mi le dedicase pe când aveam doar un an. E mai plină de farmec această variantă şi mă apropie de copilul tatălui meu. Perseverenţa presupune multă muncă, convingere şi încredere obositoare, iar relatările despre înfruntarea obstacolelor nu sunt niciodată coborâte din rândurile unei poveşti ci mai degrabă dintr-un volum de selfhelp. Parcă mai degrabă îţi vine să crezi o poveste;)

Hot-selling-Handcraft-Portrait-oil-painting-on-canvas-Three-beauties-the-font-b-chat-b-font

Feminitate şi şuetă, două cuvinte care îmi plac deopotrivă, mai întâi pentru că par a fi compuse din note muzicale, nu din litere, apoi pentru că merg perfect împreună şi, cel mai important, pentru că au devenit atât de rare încât sunt de-a dreptul preţioase. Apoi, în combinaţie cu urarea cu care mă mândream mai devreme, iată un motiv în plus să mă simt atât de norocoasă, tocmai pentru că sunt femeie.

Da, ştiu, noi femeile suntem recunoscute pentru discuţiile noastre aprinse, în contradictoriu, despre toate şi nimic, cu volumul mărit şi pe alocurea cu sprâncene ridicate, însă asta se întâmplă doar atunci când povestim despre lucruri de care nu ne pasă neapărat. Atunci când lăsăm la o parte orgoliul şi încetăm să mai luam în seamă aparenţele, atunci se naşte şueta. Doamne, ce deliciu de cuvânt!

Se făcea că într-o seară, la capătul unei zile ploioase, cu umbre fricoase adăpostindu-se negre sub platanii din parcul mare, şase femei, în jurul unei mese care fusese deja martoră multor secole de conversaţie, au experimentat definiţia unei şuete, la Ceaiul de la ora 6. Norocoasă cum sunt, eram printe ele. Eram stăine una de cealaltă, însă curiozitatea pentru frumosul feminin şi spiritul creator ne-a înrudit preţ de un ceai.

E în zadar să reiau subiectele prezente la masă, întrebările şi răspunsurile care ne-au legat cu fire de mătase timp de câteva ore. Importantă este senzaţia cu care am plecat de acolo şi gândurile pe care le-am lăsat serii şi, desigur, şuetei.

Senzaţia pe care încă o mai am şi acum, este ca norocul mi-a adus în cale însăşi feminitatea, ascunsă delicat în cinci femei pline de graţie, cu glas domol, liniştitor, cu pasiune ascunsă şi hrănită zilnic, cu putere mascată într-o eşarfă de mătase multicoloră. Gândurile dăruite serii sunt rude cu urările tatălui meu, cu adeverirea norocului pe care îl primesc mereu în viaţa mea, recunoscătoare.

O şuetă adevărată, ca cea despre care vă scriu acum, este pură sursă de energie şi regăsire de sine. Îţi întăreşte încrederea că spiritul feminin nu s a dizolvat în viteza acestui secol, ci şi-a păstrat delicateţea, atent ascunsă în sufletul vremii.

Sursa imagine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *