Dependent de lectură

Sunt într-o goană continuă după timp, pauze, minute petrecute între cărţi. Orice călătorie implică un interval temporal care permite lectura. Fiecare pauză de masă este un moment oportun pentru a-mi rezema cartea de tavă şi de a-mi servi prânzul cu garnitură bogată în literatură. Autobuzul transcende mijlocului de transport în comun de câte ori mă despart mai mult de cinci staţii de cea unde trebuie să cobor, pentru că devine o invitaţie directă să-mi deschid cartea şi să parcurg cât mai multe pagini/km. Demult a încetat să mă mai deranjeze aşteptatul în gări, staţii, aeroporturi, cabinete medicale, pentru că aşteptarea-mi permite să mai iau o gură de aer literar.

55ec515cf3013708514cf1c492f87ae7

Ce-mi determină această perpetuă intenţie este un instinct inexplicabil până acum. Se manifestă cu aceleaşi simptome de câte ori mă găsesc singură într-o cafenea sau restaurant. Mi se pare cel mai firesc lucru de făcut, să citesc în timp ce beau o cafea sau aştept o prietenă. Nu m-am gândit niciodată ce anume îmi provoacă această sete de a citi. Ştiu doar că de fiecare dată când nu-mi fac loc pentru cărţi, mă simt vinovată şi am senzaţia că timpul trece incriminator pe lângă mine. Dincolo de a-mi pune mintea în mişcare, de a o ţine alertă pentru toate lucrurile pe care vreau să le transmit, cititul este un antrenament al cuvintelor şi al ideilor din care se nasc propriile mele cuvinte şi idei. Este decorul potrivit pentru cunoaştere, este însăşi dovada că-mi accept ignoranţa. Este cel mai prolific anturaj pentru aspiratiile mele, atunci când lumea din jurul meu refuză să mă înveţe ceva nou, ba din contră, îşi poartă cea mai superficială dintre măşti.

Lectura este o oază la care pot ajunge de fiecare dată când deschid o carte şi singurul obstacol către ea este protectoarea copertă. Este mai degrabă o pauză decât un refugiu, pentru că viaţa mea este într-adevăr plină şi senină. Daca aş avea nevoie de un alt scenariu, cu siguranţă m-aş retrage într-o sală de cinema, pentru că un film se explică pe sine, se derulează înaintea ochilor mei fără niciun efort din partea mea.

Privind lectura din prisma copilăriei mele, mă întreb, fără prefăcută curiozitate, cum de am ajuns să am astfel de preocupări, cum de am răspuns unei chemări care nu are nimic în comun cu sportul?! N-am fost un copil studios, un elev model sau premiant care-şi făcea mereu temele şi citea în plus faţă de bibliografia obligatorie. Pe vremea aceea, nu numai că nu citeam, însă nu aveam nici cea mai vagă intenţie să fac aşa ceva.

La un moment dat, de-a lungul anilor, am început să citesc din proprie iniţiativă. Îmi place să spun că lectura m-a chemat la tablă abia atunci când am fost pregătită. Din momentul în care am început să citesc cu adevărat, să iau notiţe, să copiez citate, am început şi să scriu. Nu ştiu în ce măsură scrisul meu îmi reflectă lecturile sau dacă o fac, însă în mod cert au fost o reacţie la ideile pe care le-am citit în rândurile altora. Simpla existenţă a cărţilor era cea mai convingătoare încurajare pentru a mă exprima, era declaraţia cea mai bine argumentată că am dreptul să scriu ceea ce simt şi că mărturia mea este la fel de îndreptăţită şi de valoroasă ca a oricărui alt scriitor.

Uneori mi se întâmplă să citesc ceva ce am gândit la rândul meu sau chiar am scris înainte de a intra în mintea vreunui scriitor. Este o minune şi un blestem. Se sparge balonul de săpun când aflu că nu sunt prima să descopar acea idee, că ea exista deja acolo, între miliardele de pagini, mult înainte ca eu să fi învăţat să citesc – minune pentru că îmi validează în mod indirect asemanarea cu oamenii pe care îi apreciez. Este un marcaj explicit pe drumul meu în ţara cuvintelor încă nescrise.

Experienţa mea de cititor m-a învăţat un lucru pe care încă îl fac cu toata dăruirea: dacă descopăr cumva un autor care a scris parcă numai pentru mine, îmi dedic toată atenţia operei lui, până la ultima frază.

Întreaga mărturie de mai sus a fost scrisă cu aproximativ şapte ani în urmă, timp în care foarte multe s-au schimbat în viaţa mea, însă nu şi dependenţa de lectură. De aceea am şi lăsat textul neschimbat, pentru că încă este valabil pentru mine, indiferent de vârstă.

Sursa imagine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *