Terapie prin scris

Interesant cum titlul Terapie prin scris m-a ales pe mine, m-a făcut să-l pun în fruntea blogului şi-a aşteptat atâta vreme să îi găsesc un rost sau un motiv pentru avantajoasa lui poziţionare.

În ultimul timp scrisul a fost urechea care mi-a ascultat gândurile atunci când nu era nimeni în preajmă să mă audă, iar vocea nu mai avea
sens să articuleze rând pe rând definiţiile stărilor mele de spririt.

 

il_570xN.74515251 (1)

 

Foaia de hârtie sau pagina de pixeli nu m-au judecat niciodată, ci m-au invitat răbdătoare să le împărtăşesc, în fraze cât mai clare, mai detaliate, forfota interioară, înainte să mă asurzească. De multe ori am scăpat teafără pentru că foaia mi-a luat prin scris durerea şi a păstrat-o departe de mine, în caiete cu coperţi cartonate, colorate, uitate în cutii ale trecutului.

Scrisul, prin inexplicabilul fel în care ia fiinţă de câte ori ating cu buricele degetelor tastatura sau când peniţa începe să întineze elegant o coală albă, mi-a păstrat intacte cele mai sincere bucurii ale vieţii mele adulte. Sunt zeci de mii rânduri în care mi-am vărsat uimirea faţă de această lume fascinantă, în care am descris cu lumină cerul stăpânit de stele, cu galben nehotărât luna ce le însoţea, cu fir de cerneală albastrul adânc din fundal. Le pot reciti oricând, iar cerul, cu toţi pionii pe de tabla lui, îmi vor apărea dinaintea ochilor la fel ca atunci când le-am luat de pe cer, le-am modificat consistenţa şi le-am turnat în rezervorul stiloului meu.

Scrisul ascultă, ziceam. Şi aşa, de felul lui, este, pe lângă un bun ascultător, un martor al vieţii celui care îl scrie. Mă pot contrazice eu pe mine fără să-mi dau vreo şansă, însă nu ajung prea departe cu judecata, pentru că paginile cu inconfundabilul meu scris pledează în favoarea mea de fiecare dată. Dacă e scris, înseamnă că a fost gândit, simţit, aruncat în lume sau cyber-lume.

Scrisul (tot el) este, în mare parte, personajul principal în două din cărţile pe care le-am publicat. Vanitos din fire, se strecoară în pagină iniţial ca un musafir nepoftit şi sfârşeşte prin a fi ales frumoasa balului la care toate celelalte personaje se zgâiesc dizgraţios. Da, chiar ca Cenuşăreasa! Dispare când e balul în toi şi apoi se plânge că şi-a pierdut cerneala printre rânduri. Mă învinovăţeşte pe mine, mă şantajează până cedez şi scriu din nou despre el, exact cum fac acum. Poate aş fi avut altceva de scris astăzi, însă, dacă nu scriu despre el, apelează la conştiinţă şi mă torturează ca pe un delincvent, ca pe un hoţ de încălţăminte.

 

serenity-in-seaside-brigitte-roshay (1)

 

Avem o relaţie complicată, scrisul şi cu mine. Ne curtăm, ne respingem, ne reproşăm că nu suntem mereu la nevoie unul pentru celălalt, ne jurăm iubire veşnică, ca la scurt timp după să suferim o mică amnezie şi să pierdem sensul avut de fiecare în existenţa celuilalt. Insă, în general, cred că scrisul dă formă vieţii mele şi face asta de mai bine de 20 de ani. Tot ce s-a petrecut major în tot acest răstimp se regăseşte fidel în pagini datate. Nu cred să fi scăpat vreun sentiment trăit de mine de radiografia indiscretă a cuvintelor. Mă îndoiesc. În schimb, există dovezi clare ale unor perioade pe care nu mi le mai amintesc sau recunosc, pe care pagini ce-mi poartă caligrafia mi le înfățișează de parcă s-ar fi petrecut ieri.

Scrisul e memoria mea.

Ce este scrisul pentru tine?

 

Picturi de Marina Petro si Brigitte Roshay

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *