Tehnologia, o dilemă între generaţii

Trăim într-o societate în care convieţuiesc mai multe generaţii, care în mod inexplicabil găsesc o cale de a comunica, în ciuda diferenţelor de percepţie a însăşi ideii de comunicare.

          Se întâmpla acum aproximativ douăzeci de ani când înregistram melodii de la radio pe o casetă audio şi consideram că trăiesc o experienţă profund tehnologică. Reuşisem să-mi fac o pilă la un maghazin de închirieri casete video şi aveam o copie proprie şi personală a filmului de colecţie Dirty dancing şi încă una cu toate videoclipurile scose vreodată până atunci de Roxette, casete pe care le puteam viziona de câte ori mergeam în vizită într-o casă posesoare de videoplayer. Aveam cablu şi prindeam MTV. Participam la concursurile organizate de ei sunând internaţional şi dându-mă drept majoră, ca să pot câştiga orice, măcar o casetă originală R.E.M. N-am câştigat niciodată nimic, dar mă simţeam cosmopolită şi liberă să comunic cu orice colţ al lumii cu doar trei dolari pe minut – de care mă făceam că nu ştiu nimic când venea factura de Romtelecom. Reuşeam astfel să-mi exersez şi engleza pe care o acumulam cu aviditate crezând că îmi va folosi doar la traducerea versurilor lui Depeche Mode – să ştiu şi eu ce vroiau să transmită lumii şi implicit mie. Culmea tehnologiei era cu siguranţă posibilitatea de a mă înregistra la casetofon cântândListen to your heart şi apoi să mă ascult de câte ori aveam eu chef. Aveam un aparat foto Nikon foarte performant şi o dată pe lună mergeam să developez filmul şi să descopăr ce şi unde am pozat. Iubeam să scriu şi corespondam cu prietenii pe care mi-i făcusem în ţară  în cantonamente sau la concursuri de înot şi aveam o colecţie de peste 500 de scrisori de care eram foarte mândră – era dovada orizonturilor mele deschise. Îmi permiteam să merg odată pe săptămână la cinema şi deja mă consideram o mare cinefilă. Trăiam nişte vremuri cu adevărat inovatoare şi mă consideram o adolescentă satisfăcută.

          Tot eu, dar douăzeci de ani mai târziu, downloadez muzică, filme, softuri, imagini, reţete, clipuri, versuri, orice, de pe te miri ce site-uri. Comunic gratis şi cu polul nord daca e musai, devenind omniprezentă folosind aplicaţiile cele mai facile, de la Yahoo Messenger la Skype, cu efort minim. Socializez cu succes pe Facebook, postez pe bloguri, google-esc orice, oricând, despre oricine fără să mă folosesc de hârtie şi pix şi fără să aştept intervalul decent de trei zile lucrătoare pentru a intra în posesia informaţiei. Engleza este ca o a doua limbă maternă pentru mine şi fără cunoaşterea ei m-aş considera sub radarul social. Este suficient să mă gândesc la un prieten şi distanţa dintre noi, rezumată la un click, se poate evapora într-un salut virtual. Am un aparat foto digital, obişnuit, cu care fac poze, pe care le descarc, printez, postez, cropuiesc, transfer pe telefon, setez ca imagine de fundal sau trimit sub formă de album picasa vreunei rude emigrate. Am un telefon mobil cu care pot apela, scrie, fotografia, naviga pe internet, afla starea vremii, cursul valutar sau alcătui o complexă agendă de lucru. Au fost perioade când am văzut cel puţin un film pe zi, iar acum chiar am sentimentul că o cinematecă şi-a făcut loc în memoria mea.

Şi toate aceste lucruri sunt ceva firesc, lucruri pe care toţi prietenii mei şi toţi prietenii lor etc. le fac fără să găsească în ele nimic dificil sau neobişnuit, precum tot ei, acum douăzeci de ani găseau varianta antică a tuturor acestor activităţi perfect normală. Ne-am născut într-o generaţie şi timp de douăzeci de ani ne-am transformat în varianta 2.0, fără a fi cu adevărat o parte din ea. În ciuda tuturor lucrurilor pe care ştiu să le fac folosindu-mă de actuala tehnologie şi a celor zece ani lucraţi în telecomunicaţii lucrând cel puţin opt ore pe zi la calculator, observ un profund dezavantaj faţă de actuala generaţie  în care de la o vreme simt că trebuie să depun un adevărat efort pentru a mă adapta.

Mă uit în jurul meu, la cei care sunt mai tineri cu douăzeci de ani ca mine şi am sentimentul că ei mă privesc aşa cum o privesc eu pe mama mea, technologically speaking, desigur – a-tehnologică. Mi se întâmplă asta mai ales când dau de termeni ca troubleshoot, VLAN, Ubuntu, XAMPP, AdSense,HTML/JavaScript, feed RSS, Atom, Android, C++, .Net, MSQL, FPGA şi tot mai multe altele şi habar nu am la ce se referă.

           Mă întreb cum se va folosi copilul meu de tehnologie şi cât de diferită îmi va părea peste ani de zile, când ea mă va considera învechită, iar eu nu voi putea ţine pasul cu standardele generaţiei ei. Ştiu că exact asta se va întâmpla, însă nu-mi pot încă explica cum. Imaginaţia mea clasico-modernă nu-mi permite o incursiune în viitorul tehnologiei, aşa cum mama mea n-ar fi avut cum să prevadă prezentul meu.

            Ce mi se pare fascinant este faptul că generaţia mea se va fi intersectat cu trei  generaţii – ştie cum să scrie o scrisoare şi să trimită un email, ştie să caute într-un dicţionar şi să dea google, ştie cum arată un film foto sau un card de memorie, îşi aminteşte dimensiunea unui tlevizor alb-negru şi e familiară cu cea a unei plasme, foloseşte un ceas deşteptător sau alarma telefonului, posedă casete video, CD-uri şi GB de filme şi muzică. Şi cu toate acestea, la bătrâneţe, toate câte vom reuşi să le cunoaştem, nu vor fi suficiente să ne edificăm în faţa copiilor noştri, pentru că varianta 3.0 va fi cea care ne va clasa definitiv sub semnificaţia termenului  de clasici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *