Vacanța se servește pe o insulă grecească

Zi luminoasă pe insula grecească, din zori în asfințit. Cât timp soarele și-a urmat eterna traiectorie, desenând cu aur un arc de cerc, orele mele pământești mi-au fost pline de culoare. Nuanțe de albastru nisipiu, azur, bleumarin, închideau cromatic bolta, unindu-se cu orizontul într-un contrast liniștitor. Verde copt și alb orbitor răcoreau tâmplele mării, făcându-mă să clipesc leneș. Desfătare.

Spuma de dantelă albă îmbrăca stâncile statornice și trupurile arămii în veștminte desuete. Picioare energice împiedicau valurile domoale să-și împlinească neobositul pepretuum mobile. Ochi nesătui se umpleau de peisaj marin, stâncos împădurit, păstrând pentru mai târziu secretul creației desăvârșite. Răcoarea fluidă îmi deschidea porii la umbra coniferelor seculare și mi-i răcorea cu albastru infinit sub pojghița permeabilă a întinderii de apă.

image

Om și natură se contopeau, cu origini comune și destine nescrise încă. Viața fragedă în mâini de copii frământa nisipul, modelandu-l în forme imprevizibile. Trupuri de femei își lăsau amprenta voluptoasă în malul neted, primitor. Tălpile ardeau pe nisipul de jaratic într-un dans fără echilibru. Pielea întisă sau îmbătrânită strălucea auriu printre raze translucide.

Avioanele aterizau pe aeroportul insular aducându-mi în dar muze, cu contradicții ce-mi adăugau noi puncte cardinale într-o busolă a timpului. Mă retrăgeam din preajma prietenilor, să-mi pot auzi gândurile, să le așez artizanal în decor, să îmi aduc astfel omagiile unei zile nemuritoare. Îmi aprindeam țigara și fumul îmi purta respirația prin atmosfera îmbibată de sare. Inspiram apoi aerul cu miresme, nuanțe și trăiri atât de limpezi, încât întreaga mea ființă devenea una cu tabloul viu.

Pluteam pe apă, oferindu-i soarelui chipul cu ochi mijiți de plăcere, în timp ce ascultam cu respirația întretăiată bătăile inimii mele și ecoul ei în lumea subacvatică. Înotam cum n-am făcut-o din vremea altei tinereți și mă lăsam parcă pradă unui ocean inițiatic.

M-am lăsat apoi purtată de serpentine, urcând și coborând printre livezi de măslini, salutând chiparoși neînduplecați și schimbându-mi albastrul ochilor cu rozul dafinilor sălbatici. Mi-am lăsat privirea să rătăcească dincolo de geamul mașinii, încercând să prind cu coada ochiului fiecare petec de mare ce se arăta de pe după vreo colină sau pui de munte.

Am traversat cătune uitate de vreme, cu case văruite în alb, străjuite de ficuși uriași, cu taverne unde bătrânii satului beau ouzo din pahare mici, ciobite și mănâncă pâine cu măsline, privind fără curiozitate parada turiștilor ce invadează de secole insula. Mă așteptam să-l văd pe Zorba, povestind zgomotos și gesticulând energic la una dintre mese.

Am încheiat rotund aceasta zi, urmând soarele către cealaltă parte a insulei, acolo unde seară de seară întinează albastrul-gri al orizontului cu roșu-sângeriu. Parcă abia atunci am expirat, după o zi în care respirația mi s-a confundat cu adierea domoală ce înfioară țărmul.

 

Pictură de Karen Tarlton

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *