Tu pe ce drumuri rătăceşti? Unde vrei să ajungi?

Drumuri. Iubesc drumurile. Dinspre şi către.

Drumurile îmi amintesc de perioade din viaţă în care eram cineva, apoi altcineva, mereu eu călătoare. Îmi amintesc de confruntările mele cu viaţa şi de paşii cu care am măsurat durerea sau fericirea, adunându-i în hărţi ale vârstelor trăite.

Drumuri către şcoală şi liceu, străbătute la pas, privindu-mi reflexia în vitrinele magazinelor, cu popasuri la librărie pentru un stilou nou sau un caiet în care să-mi scriu gândurile sau la cofetărie pentru o prăjitură Egreta. Drumul către bazin, îndurat cu atâta răbdare de dragul tatălui meu, în dimineţi întunecate de iarnă, cu câini vagabonzi ieşindu-mi în cale chiar înainte să ajung la antrenamente şi în după amiezi grăbite dinspre şcoală, cu ciudă faţă de copiii care se jucau în faţa blocului în timp ce eu urma să înot kilometri plictisiţi de craul, spate, fluture sau bras. Drumuri ţinute secret, neştiute de părinţi, furate nopţilor de vară în căutarea unui sărut şi a unei îmbrăţişări de băiat curios.

Drumul către Cluj, dinspre Piteşti, lung de 310 km cu maşina său dublu cu trenul, ocolind arcul carpatic pe la Piatra-Olt. Drumul către facultate, de pe Dorobanţilor până la BCU, tihnit cu troleul sau cu bătături când n-aveam bani de bilet. Drumuri către cele patru joburi corporatiste, cu pauze îndelungi în cafenele unde aveam masa mea preferată, unde îmi îngăduiam răgazuri în paginile lui Jeni Acterian, ale lui Grigore Băjenaru, Ion Minulescu, Gib Mihăescu şi Mihail Sebastian. Drumuri dinspre acele joburi, cu mintea încărcată de vocile şi atitudinile sutelor de oameni cu care interacţionasem peste zi, către weekenduri şi sărbători furate.

Drumuri planificate cu luni de zile în avans, către lumea largă, nesfârşită, către oameni a căror limbă îmi va fi mereu străină sau pe care, docil, am ajuns să o stăpânesc; către mări şi munţi ce au devenit decoruri ale paginilor tinereţii mele; către ţări îndepărtate care doream să-mi devină Acasă; şi către casa aceasta, care m-a chemat parcă dintotdeauna şi de pe terasa căreia cuvintele îmi curg în pagină cald şi domol precum sângele.

Cele mai multe au fost drumuri care s-au repetat de atâtea ori cât a fost suficient să pot ajunge într-unul care m-a dus mai departe, lăsând în urmă bucăţi de hartă tocită, greu descifrabilă, părăsindu-mă copil, adolescent, tânăr, adult.

Au urmat apoi drumuri în tandem cu copilul meu, împiedicate, ţopăite, alergate, fragile şi treptat stăpâne pe paşi şi definite ca direcţie. Am reînvăţat să merg de-a lungul acelor drumuri sau am reinventat scopul deplasării, fără să mai fie importantă destinaţia. De fapt, am început să oserv în ele frumuseţea de mă află în mişcare, de a nu rămâne pe loc şi aşa am ajuns să cred că viaţa trebuie întâmpinată mereu în acţiune, niciodată în aşteptare.

forest-edge

Ar fi demne de menţionat toate drumurile simbolice, care traversează anii precum ridurile ce-mi încadrează firav chipul, însă la ele mă voi gândi doar. Sunt mult prea abstracte să le dau acum o formă şi nici nu am starea necesară unei asemenea provocări. Vreau să ajung mai repede la drumul care îmi împrejmuieşte această vară coaptă. O altă vară.

E vorba de o potecă ce împarte pădurea în două, cu deal în stânga şi vale în dreapta, separandu-mi “a fost odată” de tot ce mă aşteaptă de acum înainte: urcare, coborâre, popas. E verde drumul meu şi mă întâmpină acum împlinit, după ce luni de zile mi-a fost uscat, trecut, incolor. Îmi bucură ochii cu brazi, urechile cu păsări soprane şi nările cu miresme de iarbă grasă, şoc şi tei. E un drum care nu mă duce nicăieri, doar mă întoarce mereu acasă. Mă plimbă prin mine şi paşii mei sunt gânduri greu de urcat, apoi lesne de coborât, ca şi când mergându-le, le iscodesc sensul, iar revenind acasă le pot da drumul înapoi în pădure, unde nimeni nu le mai are grija. Nici n-ar avea de ce să le-o aibă. Pornesc încărcată şi cu fiecare pas mă descarc de tot ce nu-i al meu, ajungând într-un final acasă doar cu mine, fără frici şi aşteptări. Drumul ăsta mă întroarce la mine. Eu sunt destinaţia, eu sunt călătoria, eu sunt popasul.

 

Sursă imagine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *