Cartea, un nod rutier descâlcit de scriitor

În urmă cu mulți ani, mai mult de cincisprezece, când încă nici nu îndrăzneam să-mi imaginez că scrisul meu s-ar materializa vreodată într-o carte, inspirația pentru pagini adresate doar mie se năștea doar când zilele trăite meritau să fie păstrate în amintirea paginii. Însă deliciile unui text cu adevărat de impact pentru mine apăreau în urma pietrelor aruncate în oglinda apei. Așa îmi imaginam atunci viața, o întindere de apă adâncă în care îmi priveam reflexia, iar schimbările, pietrele lovind suprafața lucioasă și uniformă, mă forțau să-mi identific chipul printre zecile de cercuri concentrice. Le urmăream liniile perfecte înșirând cuvinte de jur împrejurul centrului, până când înlocuiam fiecare cerc cu rânduri ce mă oglindeau recompusă, nouă.

 

Untitled-2

 

De când am devenit mamă, am părăsit spațiul acvatic pentru cel terestru, iar drumul îmi e noua oglindă. Mă închipui o călătoare către viitor. Poveștile mele sunt acum abrupte, uneori fără marcaje și, la intervale tot mai haotice, ajung în zone accidentate. Abia apuc să-mi mai trag sufletul. Pauzele mă așteaptă acum doar în pagină și cuvintele mi-au devenit vitale ca aerul. Revelațiile nu-mi mai încap în caiete secrete, se vor între coperți. Când drumul pare să se sfârșească, să nu-i mai pot intui continuarea și GPS-ul îmi repetă monoton “traseu inexistent”, reconfigurarea se manifestă invariabil într-o nouă carte.

Mă aflu acum în punctul acela de pe hartă, căruia i se spune nod rutier, doar că eu mi-l imaginez exact așa, înnodat, nu ca pe un mănunchi de drumuri care se întâlnesc și apoi merg fiecare în direcții diferite, ci încâlcit și fără ieșire. În privința denumirilor, căile de acces îmi par mult mai potrivite să descrie înaintarea mea de adult: intersecție, capăt de drum, acces interzis cu excepția riveranilor, serpentină, pantă, drum forestier, autostradă, cu indicații de genul limitei de viteză și depășirea interzisă. Ce e drept, nici apele nu-s mai puțin sugestive. Toate vin și toate duc undeva. Toate își poartă aventura în nume.

Să pot reconfigura traseul, am o singură soluție: voi lua fiecare drum în parte, îmi voi reaminti de unde a pornit și unde speram eu să mă ducă. Le voi măsura distanțele în fraze și dificultatea rutelor în capitole noi. Asemenea rândurilor, le voi citi liniar, egal, cu viteza pulsului, până voi ajunge la ultima pagină a noului meu roman, iar nodul se va asemăna atunci cu cel complicat și sigur al alpiniștilor. Atunci mă voi afla deja la o altitudine considerabilă față de punctul acesta de pe hartă, pe care îl voi vedea cu alți ochi și oricum, va fi rămas demult în urmă.

Untitled-1

 

Picturi de Ben Grace

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *