Un chip. Mai multe feţe

Un om cu şapte priviri într-un singur chip. O femeie cu şapte voci şi o singură gură. O oglindă în care se reflectă şapte capete, toate ale mele, suprapunându-se într-o armonie haotică. Şapte trăiri contradictorii îmi cotropesc sufletul, lăsând mereu în urmă un om nou, în continuă definire.

S-a nimerit ca eu să identific şapte laturi ale personalităţii mele. Poate unele din ele le cuprind pe altele. Nu ştiu. Nu e important. Poate am scăpat din vedere altele mai vechi, care există acum în vreo formă latentă şi care, în vreun viitor încă nescris, vor ieşi la suprafaţă cu pretenţii neimaginate. Nici asta nu-i important. Tot ce înţeleg acum este că nu s-a întâmplat vreodată să nu fiu eu, nici chiar în situaţiile în care ipotetic aş fi putut face sau spune altceva şi tot ipotetic drumul meu ar fi cotit într-o altă direcţie decât cea în care am ajuns astăzi. Înţeleg că sunt în multe feluri, unele contradictorii, altele în tandem şi toate la un loc mă reprezintă fidel în umanitatea mea. 895204a81bbb2eda4845a0095f0309f1

Femeia

Interesant cum prima care mi-a venit în minte este Raluca Femeia, poate pentru că femeia din mine a ieşit la suprafaţă ultima, e cea mai proaspătă cunoştinţă a mea. Definirea de sex a fost mereu acolo, în buletin, în numele pe care îl port, în pronumele pe care îl folosesc vorbind despre mine la persoana a treia. Însă esenţa unei femei, cea care face referire la feminitate, senzualitate şi erotism, mi-a fost străină, mi-a fost incomodă şi, în general, a fost latura pe care n-am avut niciodată ochi să o văd eu însămi în mine. Gândindu-mă la bărbaţii din viaţa mea, care mi-au dorit trupul şi mi-au iubit sufletul, îmi dau seamă că ei au cunoscut-o într-o oarecare măsură, însă în ochii niciunuia dintre ei nu am citit nimic despre ea, ceva care să mă convingă că ar fi o rezidentă permanentă a fiinţei mele. Poate tot din acest motiv nu am ştiut să mă dăruiesc deplin, pentru că n-am ştiut că aş avea ceva atât de delicat de dăruit.

Mă fascinează forţa cu care şi-a făcut triumfala apariţie, atenţia pe care mi-o pretinde şi impactul pe care îl are în jurul meu. Mi s-a înfăţişat mai întâi ca o puştoaică de 16 ani, pentru că la acea vârstă am devenit femeie şi cumva a vrut să parcurgă traseul către vârsta mea actuală pornind de la origini. A depăşit rapid şi dureros toate formele de exprimare a infatuării specifice acelei vârste, cu călcâie aprinse, fluturi în stomac, inconştienţă, nerăbdare şi nesiguranţă. Le trăisem pe toate în tinereţea mea, însă nu mă trecuseră graniţa către feminitate. Probabil rămăsesem blocată undeva pe drum, poate doar cu câţiva paşi înainte de vamă. Acum însă i-am intuit malurile, pentru că mi-o imaginez că pe o insulă exotică, şi înot spre ea relaxată, cu muşchi neobosiţi şi trup întins pe val, către un ţărm care-mi va deveni acasă. Sunt foarte aproape, simt deja cu palmele nisipul răscolit de tumultul apei, adâncimea se micşorează, iar cu coada ochiului intuiesc formele voluptoase ale plajei.

e7c600fedb08adaf64abac5382470c14

Mama
Pe această Ralucă o cunosc foarte bine de şase ani şi jumătate. A avut întâietate în faţa soţiei şi a îndepărtat-o pe acesta până a scăpat definitiv de ea. Am chemat-o exact când am avut nevoie de ea şi a venit fără să se lase aşteptată. Mi-a adus în dar, odată cu bulgărele de aur care este copilul meu, fascinaţie, uimire, inspiraţie, grijă, teamă şi o doză incredibilă de putere. Mi-a mai adus alte femei-mame pe care le am acum în preajmă ca prietene, însă cel mai valoros dar pe care mi l-a oferit este legătura dulce-inexplicabila pe care o trăiesc cu fiica mea, atât de strânsă încât uneori am sentimentul că ea sunt eu, că mă cresc pe mine, că sunt martoră propriei mele evoluţii în paşii mici şi siguri ai copilului meu. De existenţa şi autenticitatea acestei Raluci nu m-am îndoit niciodată, din prima clipă când din una am devenit două.

7da66579fe12d9714b741591145f2b94

Scriitoarea
O, asta e Raluca-Fata Morgana, cea care mă convinge că e reală, ca apoi să mă facă să mă îndoiesc că a existat vreodată în pielea mea. Intensitatea cu care credeam ambele variante era sfâşietoare, însă, după sute de pagini de memorii, un blog, trei cărţi publicate şi încă una ce musteşte în mine, nu mai am niciun dubiu că e adevărată, în carne şi oase, cu degete deprinse cu tastele, cu gândul mereu plecat în căutarea exprimării povestii in care traiesc.

Este Raluca cea mai surprinzătoare, pentru că e atât de diferită de cea pe care o vezi, cea manifestată fizic. O priveşti şi îţi lasă impresia unei femei telurice, palpabile, plină de viaţă şi atât de aiurită încât n-ar fi capabilă de profunzimi. E posbil să fi crezut chiar eu această demonstraţie superficială a inexistenţei unei scriitoare înăuntrul meu, luându-mă după aparenţe şi după dezaprobarea făţişă sau secretă faţă de dorinţă şi nevoia mea de a scrie a multor oameni din viaţa mea de până acum. Neavând interesul şi susţinerea lor, m-am convins, destul de neconvingător ce e drept, că e posibil să iau scrisul prea în serios, el fiind, desigur, doar un moft sau poate un hobby mai special. Abia acum, la 37 de ani, îi acord atenţia cuvenită, l-am ridicat la statutul de chemare, moştenire, dăruire şi am acceptat, sper odată pentru totdeauna, că eu fără el nu sunt întreaga.

973200e0f8543380a540788419cbe0f9

Victima

Victima din mine este cea mai competitivă dintre toate eurile mele. A cucerit teritorii întinse din timpul meu, are epoleţii plini de trese, iar pereţii camerei în care locuieşte sunt decoraţi cu nenumărate medalii de aur câştigate în defavoarea mea în concursuri de debate. Este articulată, convingătoare, documentată şi are o voce tunătoare. Nu pot să n-o aud când îşi începe discursul, mereu acelaşi, mereu sfâşietor. Încă n-am reuşit să-i fac faţă, să o conving că se înşeală, să o reduc la tăcere. Ocupă în mine jumătate de inimă, jumătate de suflet şi profită de originile mele pentru a mă anihila ca fiinţă umană imediat ce în mintea mea se strecoară cea mai măruntă formă de îndoială. Întunecă totul în calea ei, îmi fulgeră privirea şi viscoleşte cu gheaţă peste învelişul meu fragil. Mi-a lăsat urme pe trup, le văd în fiecare zi, însă nu pot scăpa de ele, aşa cum nu pot scăpa de Raluca Victimă.

Aflu acum că nici nu trebuie să acap de ea. Trebuie doar să nu mă împotrivesc atunci când deschide gura. N-am unde să mă ascund, nu-mi pot astupa urechile, acoperi ochii, pentru că vorbeşte prin gura mea şi scrie prin degetele mele. Sunt de fapt eu, convinsă pentru perioade inegale că nu sunt bună de nimic şi că nu merit nimic. Mă doare de câte ori argumentează aceste două neadevăruri, pentru că încerc să o contrazic, să-i opun rezistenţă, să o fac să tacă şi să-şi retragă cuvintele. Într-un început de vară am înţeles, în sfârşit, că n-o pot alunga, reduce la tăcere sau nega. Pot să o accept, să o ascult, să o las să-şi încheie disertaţia. Atât. Cred că asta e tot ce vrea, să fie ascultată, iar după ce-şi consumă energia, aparent nesfârşită, se poate retrage epuizată şi răguşită în camera ei muzeu.

Mai cred că apare în mintea mea doar atunci când mă lupt prea mult cu mine, când opun prea multă rezistenţă experienţelor pe care le trăiesc, când sunt atât de obosită încât niciun cuvânt de încurajare nu mai rezonează cu Raluca Puternică.

ed01bbb72db6eb4ce72cadcfbf24c6dd

Puternica

O cunosc demult şi pe ea. E fantastică! E acea Raluca supereroină care îmi menţine încrederea în viaţă şi în surprizele pe care mi le rezervă. Uneori cred că ea este elementul de surpriză pe care i-l aloc vieţii. Nu ştiu cum ia naştere, cum ajunge să se manifeste atât de autentic şi cu atâta graţie. Este o apariţie fenomenală, pe care oamenii din jurul meu o văd imediat, doar privindu-mă sau schimbând câteva cuvinte cu mine. Eu mă văd astfel doar după ce am trecut muntele, după ce l-am lăsat în urmă şi înălţimile cucerite vorbesc de la sine despre forţă care m-a animat. Mă uit înapoi şi văd câte a trăit aceasta Raluca puternică. Îi datorez toate realizările mele, toate visele pe care nu le-am abandonat, ci împlinit.

Are un Nemesis, ca orice supererou, pe Raluca Victimă. Sunt mereu puse pe ceartă, se anulează una pe alta verbal şi faptic, iar câmpul lor de luptă este chipul meu, la suprafaţă şi sufletul meu, pe dinăuntru. Nu le pasă de urmele pe care interacţiunea lor o lăsă în mine, pentru că ambele cred că au dreptate, prin urmare războiul ce-l poartă este pentru binele meu. Le cred de fiecare dată. Mă răzgândesc după fiecare capitulare a victimei sau a învingătoarei. Poate că, punându-le faţă în faţă, ca pe nişte surori vitrege, dar cu aceeaşi mamă, aş reuşi să le fac să se accepte una pe cealaltă. Ştiu, nu sunt realistă, dar, după cum se poate observa, nu există o Raluca Realistă. Acum e la cârmă Raluca Scriitoarea, care găseşte orice posibil în textele ei, chiar şi o alianţă între duşmanii de moarte. Până la urmă nu vreau să fie prietene, vreau doar ca eu să le accept ca fiind amblele ale mele, cu sus şi jos, cu gheaţă şi foc, iar eu să mă poziţionez exact la mijloc, acolo unde apa e caldă, perfectă pentru înotul în noctura. Poate ar trebui să o introduc aici pe Raluca aiurită, doar ea ar găsi un teren neutru, fictiv, în care să mă convingă să cred.

630ea8ccaa2bc545ec539211a8483969

Aiurita

Aiurită, copil, uitucă, naivă. Aceasta este Raluca cea mai dulce, visătoare, credulă, desprinsă de pământ, fără rădăcini, doar aripi. O găseşti în ochii ei albaştii ca marea, în părul ei copilăros, bălai, în neatenţia cu care tratează orice lucru serios, atunci când n-o priveşte direct subiectul. E Raluca pe care o descriu cel mai bine colegii mei şi în care mă regăsesc întocmai. E împrăştiată, mânjită cu pix sau cerneală pe mâini şi câteodată cu cafea sau dulceaţă pe haine. E adorabilă. Nu-i poţi ghici vârsta. E tânără precum pădurea primăvara, toată numai mugur şi floare. Aude păsările când vin să cuibărească vizavi de terasă ei, observă forme caraghiase în conturul norilor şi doar când e foarte prezentă, vede vulpi, veveriţe, iepuri, ciocănitori şi căprioare. E solară, luminoasă, generoasă. Îţi vine s-o iubeşti, s-o îmbrăţişezi şi să-i spui că viaţa va fi o continuă bucurie pentru ea. E entuziastă şi impulsivă, activă. E creativă în cele mai suprinzatoare moduri. Coase broşe şi ornamente colorate din fetru, face cercei curcubeici pentru prietenele ei, găteşte te miri ce supă cremă şi plăcintă cu dovleac. Împodobeşte bradul de Crăciun pentru copilul care se simte încă şi îi povesteşte fetiţei ei despre Zâna Măseluţă de parcă ar crede ea însăşi în vizitele nocture prin dormitoarele copiilor ştirbi de dinţii de lapte. E ţinta glumelor Ralucai Victimă şi a Ralucai Puternice, însă ea nu le ia în seamă. E prea aiurită să creadă că acestea ar putea-o desconsidera în vreun fel.

a407f35ba066d5eb834a90af03c12bee

Extrovertita

E primă cu care iei contact atunci când faci cunoştinţă cu ea. E deschisă, sociabilă şi cuvintele le are mereu la îndemână. Îţi zâmbeşte fără să aştepte ceva în schimb. Se oferă în discuţie cu toată fiinţa ei şi îi e greu să se ascundă în spatele altei Raluci atunci când este înconjurată de oameni. Uită de toate surorile ei vitrege şi, cel puţin pe parcursul oricărei interacţiuni, este exact ceea ce vezi la ea. E dependentă de oameni, de aceea nu se manifestă decât în prezenţa lor. E paşnică, nu încearcă să mă convingă că aşa sunt eu în esenţă, pentru că ştie că fără oameni în preajmă nu poate exista.

efe4d30b306fb2607bd6741a7787d0b5

Am făcut acest exerciţiu după modelul Degeţicilor lui Elif Shafak din “Lapte negru” şi am descoperit ceva valoros despre oameni şi implicit despre mine. Am căutat înăuntrul meu toate piesele de puzzle care mă compun, am pus fiecăreia o etichetă şi dintr-odată nu mi-au mai părut haotic asamblate, ci într-o armonie surprinzătoare. Am găsit şapte, le-am ridicat în dreptul luminii să le văd trăsăturile şi le-am dat prenumele meu. Pe toate le cheamă Raluca.

Tu câţi îngeri şi demoni ai înăuntrul tău? Pe câţi îi recunoşti, pe câţi îi negi? Numeşte-i pe fiecare în parte, admite că-ţi aparţin cu frumoase şi urâte şi întreaga ta fiinţă îţi va părea mai lesne de iubit.

 

Picturi de Kelly Reemtsen

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *