Dan in real life – Lecţie de parenting

Un exemplu de film drăguţ, amuzant, un romcom pentru o duminică ploioasă – fie că sunteţi împreună de cinci ani şi staţi tolăniţi pe canapeaua din sufragerie sau aţi ieşit in oraş la cinema la a patra întâlnire.  Însă,  dacă sunteţi părinţi, veţi găsi în film mesaje mai complexe decât ciudata soartă care ne aduce în cale oameni prin cele mai neortodoxe metode sau surprinzătoarea soartă care nu uită de noi atunci când nu mai avem putere nici măcar să speram la iubire, suflete pereche sau finaluri fericite.

918_2_large

Dacă sunteţi părinţi, atunci scenariul va fi o lecţie de parenting (ce ciudă mi-e că nu găsesc un cuvânt în limba română care să cuprindă ideea de parenting, căci părinţeala sună aşa comic), lecţie pe care abia acum, că văd a doua oară filmul, am primit-o şi eu. La prima vizionare am rămas cu un sentiment de bine, liniştită că domul Dan, văduv fiind, rămas cu trei fete de crescut, are totuşi şansa să iubească din nou şi încă ce femeie… Încă un film despre dragostea atotcuprinzătoare, salvatoare şi vindecătoare.

Dar (şi asta îmi place cel mai mult la filmele bine făcute), dacă ai ochi să vezi dincolo de evident, vei descoperi că intrigile secundare sunt de fapt cele care pun întreg mecanismul în mişcare. Astfel că, atunci când suntem părinţi, avem tendinţa să trecem peste nevoile noastre fără să ne dăm măcar seama, să le avem în vedere mereu pe cele ale copiilor noştri şi, chiar dacă sună altruist şi benefic pentru ei, nouă nu ne fac niciun bine şi niciun compliment. De cele mai multe ori, când călcam în picioare ceea ce simţim şi ne dorim pentru noi înşine, lucrurile au tendinţa să se mototolească pentru toată lumea. Cam asta vrea să spună filmul ăsta… că atunci când eşti împlinit ca femeie/bărbat, atunci vei fi şi un părinte întreg, iar copii tăi vor fi inspiraţi de exemplul tău.

Dan-in-real-life

Citeam undeva cândva recent că e important să ai grijă de nevoile altora, însă nu cu sacrificiul propriilor nevoi. A fi părinte cam la asta se referă, la sacrificii, însă nu la cele care îngrădesc, care te minimalizează ca fiinţă umană, ci la cele care te transformă în erou, iar eroii nu recurg la eroisme pentru a se sacrifica de dragul sacrificiului, ci pentru că n-ar putea face altfel. Cam aşa fac părinţii tot ce cred că trebuie făcut pentru a-şi vedea copii adulţi impliniţi, doar că uneori se ascund în spatele acestei aspiraţii şi uită să aspire la ceva pentru ei înşişi – în alte cuvinte, se pierd în a trăi viaţa copiilor, uitând să şi-o trăiască pe a lor). Şi asta mi-a plăcut la Dan, că şi-a adus aminte de el într-un final, chiar atunci când se hotărâse să fie doar tată pentru fiicele lui.

Însă ce mi-a atras atenţia în scurtele pauze când intriga nu prezenta vreo răsturnare de situaţie, au fost părinţii lui Dan… Parcă erau doar unul, aşa se deplasau, aşa se gospodăreau şi aşa comunicau cu copiii lor. Unul era în continuarea celuilalt, terminând ce a început primul, acoperind astfel nevoile întregii familii, ca o mamă-tată atotştiutoare. M-am simţit bine în compania lor, m-am simţit acasă, la adapost, în siguranţă. Probabil pentru că şi eu mă trag dintr-o familie numeroasă, de aceea am o slăbiciune când vine vorba de mulţi fraţi, de casă mare, de secrete imposibil de ascuns, de sărbători gălăgioase şi seri cu jocuri de cărţi. Şi evident, aşa îmi imaginez bătrâneţile mele…

Tocmai l-am adăugat pe Dan in real life pe lista filmelor pe repeat, pentru că familia lui extinsă m-a inspirat şi va fi o plăcere să mai revin în mijlocul ei pentru o oră şi ceva din când în când.

Sursa foto: http://bit.ly/10rikDa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *