Facebook, binecuvântare și blestem

S-au spus și se vor mai spune multe despre Facebook, ba de bine, ba de rău, așa că voi face și eu întocmai, că să nu dezechilibrez karma rețelei de socializare. S-a zis ba că dăunează vieții personale și însingurează, ba că poate fi util la networking, că este un mare consumator de timp sau un real instrument social. În mare parte sunt de acord cu toate aprecierile și acuzele demostrate, însă mă mențin la părerea mea, destul de încăpătoare de altfel, cum că Facebook-ul înseamnă pentru fiecare altceva.

Pentru mine FB a însemnat de la bun început exact ceea ce intenționa să fie, anume o aplicație care să înlesnească socializarea și comunicarea. Și exact asta a făcut, la o scară mult mai extinsș decât mă așteptam. A prescurtat multe trasee pentru mine, mi-a adus aproape familia înstrăinată, prietenii vechi sau proaspeți și o bună bucată din trecutul meu.

memory-journey-sandra-silberzweig

Să tot fie vreo cinci ani de când folosesc Facebook și până acum nu m-am simțit trădată în vreun fel. Mi-a dat ce i-am cerut, am fost autodidactă și am încercat să țin pasul cu toată ingineria setărilor de securitate și confidențialitate, am investit suficient timp în relația noastră  încât să mă poată surprinde destul de des cu mici atenții sentimentale.

Așa am ajuns să simt binecuvântarea de care vorbeam în titlu, când plimbările mele obișnuite prin spațiul online s-au intersectat cu oameni noi, frumoși, care parcă mă așteptau pe mine într-un sens giratoriu slab semnalizat. Iar încântarea mea (pe masura (ne)așteptării) a fost cu atât mai mare cu cât scânteia comunicării a fost produsă doar în spirit, fără interese alternative, simplu, fortuit și nepretențios.

O surpriză la fel de mare am trăit de fiecare dată când o simplă cunoștință din trecut s-a dovedit a fi croită după modelul oamenilor pentru care port o sincera admirație. Simpla interacțiune a preocupărilor noastre a scos la iveală o compatibilitate interesantă. Dacă spațiul acesta creat de Facebook nu ar fie existat, probabil că niciodata nu aș fi reușit să ajung să-i cunosc mai bine pe acești oamenii și ar fi rămas pe veci în categoria prăfuită și îngropată a celor cunoscuți cândva în viețile mele uitate.

Astfel, lista prietenilor mei s-a înnoit, și-a diversificat ramificațiile, a devenit mai complexă și mai eterogenă.

Blestemul s-a nascut din aceleași plimbări regulate prin spațiul nemarcat, unde, fără dificultăți sau insistențe, am dat peste o armată de oameni care populau amintirile mele din copilărie sau adolescență. Da, curiozitatea mi-a fost domolită rapid după localizarea lor în timp, spațiu și aria îndeletnicirilor, însă, odată cu însușirea acestor informații, misterul care învăluia amintirile și oamenii care le provocau, a fost definitiv spulberat. Toate referințele ambigue despre oameni, locuri și vremuri, peste care patina timpului lăsase o notă romantică, s-au transformat astfel în referințe concrete, care pot fi verificate prin tastarea câtorva taste și aplicarea câtorva click-uri eficiente.

Nu mai pot scormoni în memorie după chipuri șterse de ani, cărora să le reconstruiesc trăsăturile și să le imaginez vocea ori privirea, pentru că au părăsit imaginația mea și s-au mutat toate pe Facebook, gata să-mi răspundă la orice comentariu. Tristețea mea nu-i chiar un blestem, ci mai degrabă o trezire pe care nu mi-o doream. Prea multă prezență poate fi în consecință mai mult decât suficientă și astfel, dăunătoare.

Sursa foto: http://bit.ly/15fTmcI

2 thoughts on “Facebook, binecuvântare și blestem

  1. Eu petrec prea mult timp pe FB, stiu ca sunt intr-un fel dependenta (cand sunt acasa)… sunt de acord cu tot ce ai scris mai sus, ba chiar mai am un aspect de adaugat: lipsa subiectelor de convorbire. Mi-am dat seama ca din cauza FB-ului, cand ma intalnesc cu cineva, nu prea avem noutati, nu mai avem ce vorbi “live”, pentru ca ori am discutat deja multe prin chat, ori am vazut din poze pe unde a umblat si ce a facut fiecare… eventual mai deschidem vreo convorbire cu “am vazut ca ati fost…” si vorbim despre ce am vazut deja, deci nimic nou…
    Atat despre partea de “blestem” deocamdata, apoi mai vedem cand vor creste copiii nostri si ei nu vor face cont pe FB pentru ca parintii si bunicii lor sa nu trimita friend request :)) sau se vor supara pentru ca multi dintre noi am postat prea multe despre ei… sunt foarte multe aspecte inca…

    1. Salutare draga mea,

      Mda, treaba e complicata cu FB-ul daca ii aduci in discutie pe copiii nostri.
      Eu inca nu mi-am dat seama cum sa gestionez situatia asta, mai ales ca inca nu e o situatie, fetita mea avand abia 3 ani, insa in curand ma voi confrunta cu ea..
      Ma tot straduiesc sa vad lucrurile din perspectiva generatiei care are acces la aceasta tehnologie cu care noi am avut timp sa ne obisnuim, dar pe care o renegam in permanenta.
      Trebuie sa fie alta solutie, nu cea prin care noi le interzicem sa o foloseasca. E ca si cand vrem sa ne trimitem copiii in secolul trecut…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *