Fularul colorat de toamnă

Mergeam pe jos către cinema, traversând orașul în plină toamnă, în caști îmi cânta Sara Bareilles. O ploaie răzleață ar fi fost singurul element al naturii inoportun în acea promițătoare după-amiază, însa și-a abținut aversele și m-a lăsat să mă bucur de tablou așa cum era. Îmi scosesem la plimbare fularul cel colorat, pe străzi care-mi cunosc deja pașii. Mașinile lăsau în urma lor vârtejuri de frunze galbene. Se asortau cu fularul meu.

flat,550x550,075,f

Aleile din parc îmi erau extrem de familiare, de parca le mai văzusem într-un film, nu demult. Dacă mă gândesc bine, îmi amintesc cine juca în el și despre ce era vorba. Neimportant. Totul rima ca o poezie bine închegată, compactă și convingătoare despre deja-vu. Parcă alunecam printre rândurile strofelor, ca un personaj pe care-l poți controla cu multă ușurință. Previzibil. Vântul dirija o simfonie mută prin coamele copacilor, iar eu urmăream mișcările lor greoie, ample, ca pe o amenințare de vreme rea.

Pământul era o paletă de culori întinate, iar cerul ecranul pe care rula un film alb-negru. Între ele pășeam eu, cu zâmbetul pe buze, amintindu-le de o zi asemănătoare în care toate simțurile se amesteca în artă. Rima cu portativul, galbenul cu personajul, vântul cu acuarela, frunzele cu mirosul de toamnă părtașă.

Ce-am învățat într-o zi atât de asortată? Cât sunt de recunoscătoare pentru cele ce se repetă, cum ar fi istoria sau moda, anotimpurile, zilele, apa în atmosferă, verdele copacilor. Cât sunt de norocoasă să primesc încă o a doua șansă la nesfârșit. Mereu va veni primavara, mâine este mâine într-una, fularul pe care-l port mă va aștepta și toamna viitoare să-l plimb.

 Sursa foto: http://bit.ly/1a6Ld8H

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *