New year’s resolution: Mai mult ruj!

© Raluca Barbu

Rezoluțiile de început de an sunt bunătăți pe care le coc la foc iute la fiecare sfârșit de an.

Mi-am facut un obicei sănătos, zic eu, ca atunci când anul aproape se rostogolește afară din calendar, îmbrâncit de aglomerația din magazine și asurzit de urările cele mai sincere, să mă retrag într-un loc călduț, neafumat de preferință, unde să stau să parcurg în liniște lista realizărilor din anul ce aproape nu se mai zărește în depărtare.

Când luna decembrie își pune căciula blănoasă, mănușile cu un deget și fularul pepit, gata să o ia la sănătoasa, eu gasesc de cel mai bun augur să dau nota finală anului pe care îl reprezintă. Îl țintuiesc cu privirea de geamul din vecinatate, îl studiez cu atenție pe toate părțile și laturile, lasând străinilor impresia ca m-am pierdut undeva în trecut. Și nu sunt departe de adevăr.

O iau strategic, după calendarul faptelor și evenimentelor, printre locuri și oameni noi, urmând îndeaproape succesiunea anotimpurilor, notând totul analog (într-un carnețel) sau digital (într-un fișier word). Nu sunt imparțiala și niciodată obiectivă. Le iau așa cum au venit în viața mea sau cum au plecat, adăugând note de subsol la fiecare răscruce. Le adun pe toate într-un tabel liric, aplic o formulă veche precum timpul și trag concluzia: se sfârșește încă un an minunat! Multumesc!

Indiferent cât de greu a fost anul (și parcă în ultima vreme am avut parte de ani tot mai grei), trăgând linie la final și văzând toate realizările aliniate cronologic în calendar, mă declar public satisfăcută. Nici un an nu și-a luat tălpășița fără să-mi lase cadou ceva valoros. Cel puțin un loc, un om, o amintire incredibila.

© Raluca Barbu

Pentru că treaba se petrece anual, am nemijlocit o oglindă în care rezoluțiile își pot găsi corespondentul în anii plecați. Fără excepție, fiecare an a împlinit prevestirile fratelui său mai mare. Poate ușor diferit, poate nu în totalitate, însă fără dubiu și-a bifat aportul pe lista mea.

Cel mai interesant este să recitesc ce mi-am propus cu un an în urmă, pentru că astfel realizez cât de mult m-am schimbat și cât de diferite îmi sunt dorințele prezente. Cea care sunt azi, minus cea care am fost anul trecut, egal tot ce mi-am dorit și am împlinit în lunile ce ne despart.

Vă recomand acest exercițiu, este sănătos și anual redă încredere în sine, în viață, în viitor. Câteva ore rezervate acestui ritual sunt o investiție minimă în omul care vom deveni în următoarele 12 luni. Anii trec astfel apreciați și noi suntem mai atenți la propriile dorințe și nevoi. Promit că este imposibil ca cel de azi și cel de peste un an să fie identici!

Ce am uitat să trec pe listă în ultimii cinci ani, dar nu voi mai uita vreodată, este să folosesc mai mult ruj!

 

 

2 thoughts on “New year’s resolution: Mai mult ruj!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *