Fericire gratis (I) – Maternitatea

Viaţa este în toate felurile posibile: minunată, surprinzătoare, previzibilă, explicabilă, uneori greu-interpretabilă şi nu neaparat rar, nedigerabilă. Cu toate acestea, oamenii au abilităţi de supravieţuire şi aproape întotdeauna găsesc un răspuns pentru provocările ei. Chiar dacă de multe ori avem senzaţia că am epuizat bancurile şi resursele pentru un râs sănătos, găsim o cale să lăsăm timpul, natura sau semenii să ne dea motiv să zâmbim din nou.

Sunt omul care se lasă pradă propriilor sentimente, într-atât încât nu mai văd dincolo de drama sau euforia care mă consumă. În fine, de data asta vreau să mă refer la dramă… De aceea, de câţiva ani încoace m-am tot gândit că mi-ar prinde bine să întocmesc o listă de bune practici, la care să apelez atunci când dioptriile nu-mi mai folosesc să trec strada. Am supravieţuit fiecărei tragedii reale sau fictive prin care am trecut, însă la final mereu am simţit că aş fi putut scurta amarul cu puţin dulce, care nu dă niciodată greş.

grow-happinessCropped700px

Adevărul este că fiecare avem câteva constante în viaţă, fără de care am fi destul de rătăciţi. Poate familia, poate prietenii, poate un loc în care să ne putem reface forţele. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre mine. Însă ironia face că, exact atunci când am mai mare nevoie de ele, să simt ceva bine înfipt în pământ sau ceva ce mă defineşte ca supravieţuitoare, sufăr brusc de o miopie atroce care îmi întunecă vederea şi nu mai ştiu unde să caut sprijin. Şi exact aşa, după fiecare vindecare, fericită să văd din nou limpede, mi-am promis că voi întocmi lista despre poţiunile care-mi vor scurta orbirile temporare şi care-mi vor salva măcar câteva milioane de neuroni.

Lucrurile care îmi înalţă spiritul nu se schimbă niciodată, de aceea ar fi înţelept să le dau puţină atenţie, să le permit să existe într-un format palpabil, să pot reveni la ele de fiecare dată când mă voi abate de la drumul meu.

Lucrurile care mă fac fericită sunt simple, necostisitoare şi cu efect de lungă durată. Nu ştiu cum de nu mă gândesc la ele în permanenţă, cum de e posibil să uit de ele fix atunci când am mai mare nevoie… Dar până aici!

Începând de săptămâna acesta îmi voi dedica dragostea pentru scris unei cauze care, dacă ar fi să primească un nume demn, acela ar fi:

Fericire gratis

Capitolul I Maternitatea

Primul pe lista mea miraculoasă este şi sunt sigură că mereu va fi, copilul meu!

ada3f7fb45314c898d35d2e9d8671dbf

Este negreşit cel care aduce prima şi cea mai dulce alinare, pentru că îmi este aproape, parte din mine şi din viaţa mea zilnică. Doar gândul la fetiţa mea îmi este uneori suficient să trec de la un zâmbet timid la hohot abia stăpânit. Nu există cuvinte suficiente să exprime imensitatea şi diversitatea sentimentelor pe care le provoacă în mine (deşi am încercat să le formulez într-o carte întreagă) şi care, de orice fel ar fi, sfârşesc prin a mă face extrem de recunoscătoare pentru viaţa pe care o am, pentru norocul incredibil de a putea fi mamă şi de a gusta din nectarul maternităţii. Când inspir aceasta realitate, aproape toate doleanţele mele par meschine şi consumatoare de energie valoroasă.

Închid ochii şi o văd, plină de energie, cu bucle ciufulite încadrând o mutrică tipică de îngeraş, cu privirea iute, scotocind colţuri uitate, gata să le trezească la viaţă. O urmăresc în jocul ei şi nu-mi pot stăpâni uimirea faţă de pofta cu care îşi însuşeşte tot ce o înconjoară, faţă de incredibila bucurie de a descoperi lumea, încă neîngrădită.

O ascult povestindu-mi despre cum a decurs ziua ei şi uneori nu găsesc replici pentru toate conexiunile pe care le face de una singură, simplu şi adevărat, fără loc de interpretare. Mă întreb unde şi când mi-am pierdut eu însămi naivitatea aceea care mă făcea să iubesc necondiţionat viaţa. Asist la mici scenete de teatru în care ea este personaj principal, secundar şi public în acelaşi timp, de parcă ar avea în ea suficientă imaginaţie să transforme un nimic într-un tot.

Tot ce face, tot ce este, tot ce îmi oferă fără să vrea este nepreţuit. Este cea care îmi potoleşte gândurile, atunci când o iau la vale, rostogolindu-se de-a valma fără sens şi mi le întoarce din drum cu o singură privire, îmbrăţişare sau zâmbet de copil năzdrăvan şi mai nou de pisicuţă şireată.

 

** Ai inceput deja să întocmeşti liste? Te gândeşti la ce mă gândesc şi eu? Foarte bine! Este sănătos şi este, mai presus de toate, pură recunoştinţă azvârlită înapoi în lume, de unde a venit. Aşa că, spor!

Surse foto: http://bit.ly/1eFNoFm si http://bit.ly/KOuTnW

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *