Iubire înseamnă acasă

Cu tărie cred că iubirile care ne consumă, care ne transformă, nu sunt cele adevărate. O iubire nu e cea care ne schimbă cursul vieţii, care ne răneşte şi ne vindecă, care ne sufocă şi ne aeriseşte, ci una care ne împlineşte, care accentuează viaţa din noi, care subliniază ceea ce suntem. O iubire ne ridică în ochii noştri, ne face puternici, simplifică înţelesurile şi înlesneşte răspunsurile, nu complică, nu tulbură, nu înjoseşte.

Pot fi şi sunt iubiri tragice, sfâşietoare, dar nu sunt cele care durează, sunt cele care ne învaţă ce vrem, cum vrem să le trăim pe cele ce vor veni. O iubire nu ne transformă în visul altcuiva, nu ne face părtaş la el. Ci e cea care luminează, ne împinge spre rostul nostru. Ştiu că iubire înseamnă linişte, înseamnă pace. E comunicarea dintre doi oameni care se completează, diferiţi fiind, e certitudinea că am ajuns acasă…

294318_179352125473528_1911065235_n

O iubire care rezistă nu e una care ne duce la extrem, care stoarce şi ultima picătură de viaţă din noi, care ne arde şi apoi ne îngheaţă zâmbetul. Toate aceste lucruri care nu definesc o dragoste sunt pasiuni, sunt instincte care se manifestă necontrolat din disperare, din dezechilibru şi din fericire le experimentăm cu toţii, ca să putem vedea dincolo de ele, dincolo de prăpastia în care suntem pe cale să cădem când nu mai găsim speranţă, când puterea e primul lucru pentru care ne rugăm, să putem îndura haosul.

Suntem în umbră până când cineva împinge norii din dreptul lunii şi ne găseşte frumoşi, fascinanţi în razele ei. Suntem moleşiţi de căldură, suntem vlăguiţi de ea până când cineva trage norii sub soare şi ne recompunem, ne revine culoarea în obraji. Suntem îngheţaţi de singurătate, până când cineva ne îmbrăţişează, ne sărută, ne adună din mii de bucăţi de dorinţe, tristeţi, de primăveri trecute cu vederea. Acest fel de cineva aduce iubire, acest ceva este iubire.

Şi atunci nu pot crede că iubirea ar putea să ne treacă prin apă şi foc, să ne înnegureze judecata, să ne strângă şi să ne arunce în valuri. Poate nu s-a inventat încă un cuvânt care să definească starea asta de veghe continuă, să nu greşim cu ceva, să nu pierdem, să nu distrugem, să nu tulburăm cumva sentimentul acesta vulnerabil pe care-l credem iubire.

Numai frica ne înjoseşte, frica de singurătate, de rupere, de descompunere. Şi frica nu poate coexista cu iubirea, pentru că una inspiră deznădejde, alta încredere. Atunci nimic din ce ne duce pe culmile disperării nu poate dărui pace, nu poate naşte iubire, nu poate însemna linişte.

Sursa foto: http://on.fb.me/1buPB8z

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *